Autor: Andreea Dima
Mihnea Harasim este un sportiv văzut de mulți drept o stea în devenire. În 2019 l-am văzut impunându-se în proba de fond cadeți din cadrul Campionatelor Naționale de Șosea și venind pe locul 2 la proba de contratimp individual, iar anul trecut a ocupat poziția a treia din proba de contratimp din cadrul aceluiași eveniment. În 2019 l-am mai putut vedea și la Festivalul de Tineret European, care a reprezentat pentru el un moment marcant din cariera sa. Motivația de care dă dovadă este molipsitoare și muncește foarte mult pentru a se autodepăși. La doar 17 ani, Mihnea poate reprezenta un exemplu pentru cei mai mici față de el, dar și pentru cei mari – să nu uite niciodată de visele pe care le au și să fie serioși în munca pe care o depun. Toate aceste lucruri ne-au îndemnat să luăm legătura cu el și să aflăm cu ce planuri pășește în 2021.
Bună, Mihnea! Mulțumim că ai acceptat să vorbești cu noi! Cum te simți după sărbătorile de iarnă? Cum ți le-ai petrecut?
Bună ziua! Mulțumesc și eu pentru inițiativă și pentru cuvintele frumoase de mai devreme! Sincer să vă spun, sărbătorile de iarnă au fost anul ăsta mult mai restrânse decât în anii precedenți. Am petrecut liniștit acasă, cu familia și cățeii noștri, destul de bătrânesc aș zice.
Cum a arătat pentru tine sezonul 2020?
La începutul lui 2020 pornisem la drum tipic mie, cu o grămadă de obiective și scenarii în minte, obiective de multe ori poate mai mari decât trebuiau. Pe cât de optimist și încrezător eram la început, pe atât de mare a fost șocul și uimirile din tot parcursul anului. 2020 a fost negru pentru mine nu numai din cauza pandemiei. La începutul anului am avut parte de prima accidentare serioasă din scurta mea carieră de până acum, am avut probleme la un genunchi, aproximativ o lună a trebuit să stau pe margine. Apoi ne-a izbit pandemia, o mulțime de curse anulate, chiar și puținele curse internaționale care au mai supraviețuit virusului, nebifate pentru mine din cauza granițelor închise. După asta, când lucrurile începeau să se miște oarecum tras de păr, mi s-a declanșat mononucleoza, un alt virus care m-a împiedicat să performez la capacitățile mele fizice normale. Însă deși a fost un an complet atipic și ghinionist, eu cred că am primit niște învățături și experiențe poate mai mari și mai importante decât aș fi primit într-un an normal.
Iată că a început un nou an și, în același timp, noi provocări. Cum te antrenezi în sezonul rece ca să nu îți pierzi forma pentru competiții?
Termenul ăsta de “noi provocări” mă alimentează pe mine cu o grămadă de motivație. Îmi stă caracter să plec la drum cu cel mai frumos scenariu și cel mai măreț obiectiv, indiferent de drum. Nu știu dacă e bine sau nu însă mi-e destul de greu să nu fac asta. Pentru moment mă antrenez acasă, vremea în Dobrogea până acum a ținut cu cicliștii, iar uneori mă mai duc pe la munte să mă antrenez, încercând și să beneficiez de traseele de acolo, dar și să mă antrenez la capitolul acomodării cât mai ușoare cu locurile străine, diferite de cele cu care sunt obișnuit acasă.
Povestește-ne cum te-ai îndrăgostit de acest sport. Cine sau ce a fost „de vină” pentru acest lucru?
Nu știu dacă a fost cineva de vină, dacă pur și simplu o am în ADN sau dacă sportul ăsta m-a ales pe mine. Aș putea să vin cu câte un argument pentru fiecare variantă anterioară. Și tatăl meu a avut contact cu ciclismul în tinerețile lui, poate s-a transmis de la el. Am început să fac sport datorită timpului liber pe care îl aveam când eram mic. Cu tot cu școală, cu ieșitul pe maidan cu prietenii și chiar și cu uitatul la desene, tot îmi mai rămânea timp mult în care pur și simplu mă plictiseam, trebuia să fac ceva și am decis să mă duc să practic un sport. Nu, ciclismul nu a fost prima opțiune, de fapt pe vremea aceea nici nu auzisem de asta. Am început cu fotbalul, ca tot românul, nu a fost pentru mine și am încercat altceva, am făcut înot apoi, după care am zis că mă fac atlet, am încercat atletismul, după țin minte că am încercat și dansurile. Nu-mi plăcea nimic, nu mă descurcam la nimic, până într-o zi când tata mi-a spus de sportul ăsta “ciclism”, l-am încercat și pe el iar când am dat de gustul bicicletei, m-am oprit la el, nu am mai vrut să schimb cu niciun sport.
Cine sunt persoanele care te sprijină ca să te dezvolți cum trebuie?
Pff, cred că e prea lungă lista ca să-i enumăr pe toți. Persoane care mă sprijină și m-au spijinit sunt multe, cred că de fapt acest punct este unul dacă nu cel mai mai important în dezvoltarea unui individ, să fi sprijinit și susținut. Fiecare persoană din jurul meu, conștient sau nu, are un impact asupra dezvoltării mele. De la părinții care îmi sunt mereu alături, echipa din care fac parte, toți antrenorii cu care am colaborat și care și-au pus fiecare amprenta asupra carierei mele și până la prietenii și colegii care vin să mă urmărească la curse, chiar și profesorii care mă mai iartă uneori tocmai datorită sportului. Toți, toată lumea din jurul meu este importantă și esențială pentru mine.
Ai practicat și alte sporturi până acum? Dacă da, care au fost acelea?
Da, după cum am spus și înainte, am încercat aproape toate sporturile până să am contact cu ciclismul. La un moment dat chiar m-am gândit că poate nu sunt făcut pentru sport și că partea artistică este pentru mine. Am încercat și pictura, desenul și mă mai amuz uneori cu prietenii pe seama faptului că intrasem cândva și într-un club de olărit. Nimic nu a fost pe placul meu însă.
Știm că în urmă cu câțiva ani ai fost abordat de o echipă din Belgia și ai luat parte la Mini Paris-Roubaix. Spune-ne câte ceva despre aceste experiențe.
Da, și în prezent încă fac parte din echipa asta. Pentru mine a fost un șoc și o bucurie imensă să fiu selectat în echipa respectivă. Odată cu asta, aveam oportunitatea de a lua contact cu ciclismul din vest, de care până atunci doar auzisem că este cu totul altceva decât la noi. Mini Paris-Roubaix a fost chiar prima cursă pe care am alergat-o în tricoul echipei belgiene și prima experiență internațională care doar mi-a confirmat ceea ce auzisem. Prima impresie a fost că e greu spre imposibil să ajung și eu la nivelul la care mergeau cei de acolo. Ușor-ușor, am văzut și mi-am demonstrat că nu este chiar atât de irealizabil. Am terminat atunci cursa parcă în primul sfert de participanți iar în prezent nu mai am niciun gând de inferioritate la cursele internaționale.
Cum ar arăta un raport între viața de sportiv și cea personală? Ce alte pasiuni îți ocupă timpul când nu ești pe bicicletă?
Îmi place mult și încerc să păstrez un echilibru între faptul că mă consider un ciclist și faptul că în realitate sunt doar un adolescent de aproape 17 ani. Socializarea este importantă pentru mine, îmi place să fac parte din multe grupuri sociale și să interacționez în egală măsură în toate. Și cu gașca de liceu, și cu prietenii din cartier, și cu prietena, cu cât mai multă socializare, cu atât mai bine. Pasiunile sau hobby-urile din afara ciclismului există, însă rar de tot îmi ocupă timpul. Îmi place să rămân tot în zona asta de activitate fizică, de viteză. Îmi place mult kartingul, mi se pare provocator însă rar merg cu prietenii să ne întrecem. Iarna mai cochetez cu schiatul însă tot așa, destul de rar.
Care ar fi obiectivele pe care ai vrea să le atingi în perioada următoare? Ce îți dorești de la acest an?
Pentru 2021 îmi doresc în primul rând să fie mai liniștit și mai bogat din punct de vedere al curselor. Cu siguranță nu vom reveni complet la normalitatea cu care eram obișnuiți înainte de virus însă mi-aș dori să începem și să fim pe drumul spre normalitatea asta. Ca și competiții, este primul meu an de juniorat, îmi place să zic că de acum începe treaba serioasă pentru mine. O să am oportunitatea să iau startul de acum în competiții UCI, în etape de Cupa Națiunilor și chiar și la campionate europene și mondiale. Obiectivele ar fi participarea la cât mai multe dintre acestea, cu ajutorul Federației.
De ce să alegem ciclismul și nu alt sport?
Cred că orice om în viața asta are contact cu bicicleta, nu am auzit pe cineva să spună că el nu a mers niciodată pe bicicletă. Ciclismul apare în viețile noastre încă de când suntem mici, ok poate că nu sub denumirea asta, însă este prezent acolo și este atât de iubit și practicat cred că cel mai mult datorită libertății pe care bicicleta ți-o poate oferi, acel sentiment când te urci pe șa și simți că poți ajunge oriunde, pe orice cale ai lua-o. De la plimbările prieteniști până la practicarea ciclismului în sine este doar un singur pas, acela de a te hotărî.
Noi îi urăm lui Mihnea un sezon 2021 mult mai bun și plin de victorii!