O săptămână plină de MTB va avea loc la Păltiniș în perioada 12-16 iulie. Cei mai puternici rideri din România se vor alinia la startul Campionatului Național de MTB XCO (Cross-Country Olympic) din 12 iulie și Campionatul Național de MTB XCC (Cross-Country Short Track) din 14 iulie. Toate aceste evenimente vor fi continuate de unul dintre cele mai apreciate competiții de mountain bike, Triada MTB Păltiniș care va oferi participanților 2 probe intense:
- 15 iulie – Triada MTB XCO UCI C1 – competiție inclusă în calendarul internațional
- 16 iulie – Geiger MTB & eMTB Challenge
După toate cele menționate mai sus, putem spune că Păltiniș va deveni capitala MTB-ului din România pentru câteva zile, iar acest lucru ni-l poate confirma și Cătălin Sprinceană, președintele Federației Române de Ciclism:
Campionatele Naționale de XCO revin după 4 ani la Păltiniș, pe un traseu emblematic, demn de o etapă de Cupă Mondială. Ca totul să fie pus la punct pentru rideri, am apelat cu încredere la Clubul Sportiv Procycling care are o tradiție de 15 ani în organizarea de evenimente de Mountain Bike, printre care și Triada MTB.
De asemenea, invităm sportivii care participă la Campionatele Naționale să rămână la Păltiniș până la finalul săptămânii pentru participarea și la Cupa României de XCO (etapa III) și de XCM (etapa II).
Înscrierile pentru Campionatele Naționale de XCO și XCC continuă la următorul link – click aici.