În a treia zi a Campionatelor Europene de MTB 2024, competiție care se desfășoară la Cheile Grădiștei Fundata, județul Brașov, a fost în sfârșit soare, la fix pentru cea mai spectaculoasă probă a ediției – Ștafeta pe echipe. Fiecare țară și-a desemnat șase concurenți pentru a participa la această cursă, trei fete și trei băieți, din fiecare categorie – Juniori, Under 23 și Elite, păstrând secretă ordinea lor la start. Echipa României, care a participat pentru prima dată la această probă, a fost formată din: MOLNAR Ede-Karoly (Elite), STĂVAR Dragoș (Junior), BUNEA Wendy – (Junioară), BALTES Iana-Alesia (Junioară), HILBERT Suzanne (Elite) și PESCARU Patrick (U23).
După cum era de așteptat, conducerea cursei a fost preluată de țările favorite: Elveția, Franța, Italia, care și-au disputat pe rând prima poziție în cursă. La final, însă, prima echipă care a terminat cursa a fost Italia, urmată de Franța și de Elveția. România a reușit să se claseze pe locul 9, înaintea Turciei și Ucrainei.
Cursa s-a desfășurat pe traseul de 3,4 km amenajat special pentru această competiție, organizată cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, al Comitetul Olimpic și Sportiv Român, al Auchan România și al Domeniului Cheile Grădiștei și cofinanțat de Consiliul Județean Brașov, iar clasamentul final arată în felul următor:
XCR Final Results
1. Italia, cu un timp de 01:01:36
AVONDETTO Simone
SIFFREDI Matteo
TEOCCHI Chiara
MARTINOLI Giada
CORVI Valentina
STENICO Mattia
2. Franța – 01:01:56
MUSY Yannis
KALANQUIN Nicolas
ONESTI Olivia
TOURNOUT Tatiana
MOULIN Anais
CAROD Titouan
3. Elveția – 01:02:32
TREUDLER Finn
HALTER Nicolas
FORCHINI Ramona
HUTTER Anina
FURRER Muriel
LITSCHER Thomas
Mâine au loc primele competiții de XCO, la categoriile Juniori Masculin și Feminin și Under 23 Masculin, iar programul zilei arată după cum urmează:
Programul zilei de sâmbătă, 11 mai
09:00 – 10:00 Antrenamente oficiale XCO – toate categoriile
11:00 – 12:15 Finala XCO Juniori masculin
12:30 – 12:45 Festivitatea de premiere XCO Juniori masculin
13:00 – 14:15 Finala XCO Junioare Feminin
14:30 – 14:45 Festivitatea de premiere XCO Junioare Feminin
14:45 – 15:30 PAUZĂ
16:00 – 17:30 Finala XCO U23 Masculin
17:45 – 18:00 U23 Festivitatea de premiere Finala XCO U23 Masculin
18:00 – 20:00 Traseu deschis pentru recunoaștere XCO pentru categoriile U23 și Elite Feminin și Elite masculin
Așteptăm iubitorii ciclismului, în special, și amatorii evenimentelor de anvergură, în general, la Cheile Grădiștei Fundata, pentru un spectacol unic în viață. Vremea se anunță frumoasă – doar la ora 14.00 și la ora 17.00 sunt șanse de ploaie, însă doar în proporție de 50%.