(foto Traian Olinici)

La ultima etapă a Campionatului European de MTB XCE 2024 (Cross Country Eliminator), desfășurată în Gibraltar, ciclistul nostru Ede Molnar, de la CS Dinamo București BikeXpert Racing Team, a urcat pe podium obținând medalia de bronz, duminică 6 octombrie 2024. Ede Molnar a primit medalia reprezentând România.

Ede Molnár a purtat un sezon tricoul de Campion European, iar acum rămâne pe podium la europenele de XCE. Este un rezultat deosebit având în vedere accidentarea la mână pe care a suferit-o în urmă cu o lună și intervenția chirurgicală care a urmat!

A 5a etapă din Campionatul European de MTB Cross-country Eliminator s-a desfășurat în Gibraltar, cursă la care Ede Molnár a participat din postura de campion european en-titre, încercând să își apere titlul european câștigat anul trecut.

Ede Molnár a început pe poziția a doua în a treia serie din sferturi pentru ca în turul următor să câștige a doua semifinală în fața austriacului Hauser. Finala, care i-a inclus pe Molnar, Hauser, Klemencic și Lindh, a fost câștigată de austriacul Theo Hauser, Molnar venind pe locul trei înaintea liderului de cupă mondială, suedezul Lindh. Tot în Gibraltar, Roberto Burța, de la clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș, a terminat cursa pe locul 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *