Remus Bonta pentru FRCiclism: „Ciclismul este un mod prin care mă deconectez complet de la agitația cotidiană și găsesc echilibrul”

Foto: Tibi Hila

Sezonul competițional se apropie de final, iar majoritatea sportivilor profită de această perioadă pentru a se odihni și a-și contura planurile pentru anul viitor. Printre ei se află și Remus Bonta, legitimat la ACS Rosenau Cycling, unul dintre cei mai buni rideri de gravity din țară și multiplu campion național. În 2025, Remus a reușit performanțe notabile, cucerind titlurile de campion național la Downhill, Enduro și E-Enduro, dar și cel de campion balcanic la Downhill (DHI). Totodată, el este un membru de bază al lotului național de gravity. Toate aceste lucruri îl motivează tot mai mult pentru 2026 și am vrut să vorbim puțin cu el, să-l cunoaștem mai bine și să vedem ce planuri are pentru sezonul următor.

Salutări, Remus! Mulțumim că ai acceptat să vorbești cu noi. Cum te găsim în această perioadă? 

Salutare! Mă bucur să am ocazia să împărtășesc câteva informații despre mine și despre sportul pe care îl practic. În această perioadă mă simt mai relaxat, pentru că sezonul competițional s-a încheiat și nu mai resimt presiunea pregătirilor. Totuși, continui să muncesc full-time, așa cum am făcut și pe parcursul sezonului, reușind să combin munca cu antrenamentele și competițiile.

Anul acesta ai reușit să adaugi în palmaresul tău 3 titluri naționale (DHI, END, E-END) și un titlu balcanic la Downhill. Ce înseamnă pentru tine toate aceste titluri câștigate?

Aceste titluri reprezintă rezultatul tuturor antrenamentelor și al muncii depuse, o confirmare că mă îndrept în direcția potrivită. De aproape doi ani îmi doresc să câștig campionatul balcanic, iar faptul că am reușit în acest sezon îmi oferă o satisfacție deosebită și mă motivează să continui să progresez.

Legat de enduro, sincer, de când am e-bike și nu au mai fost concursuri în țară, nu m-am mai urcat de aproape doi ani pe bicicleta de enduro. Când am aflat că la Red Mountain se va organiza Campionatul Național de Enduro și eMTB, am văzut în asta o provocare: să văd dacă pot deveni campion național la ambele discipline. Așa au venit, de fapt, și titlurile de campion național la eMTB și enduro.

La Campionatul Național de Downhill mi-am impus în finală să scot un timp mult mai bun decât cel din calificări și am forțat inclusiv la start, unde am schimbat vitezele în sarcină imediat după plecare. Din păcate, o za de la lanț s-a desfăcut și lanțul “s-a rupt”. După ce am verificat rapid și am văzut că nu s-a agățat prin spițe, mi-am spus că asta este o altă provocare: să merg cât pot de tare fără lanț. Așa am făcut — o manșă finală pe care nu o voi uita niciodată.

Podium Elite Masculin, Campionatul National de DHI 2025, Foto: Tibi Hila

Podium Elite Masculin, Campionatul National de END 2025, Foto: Ana Georgescu

Podium Elite Masculin, Campionatul Balcanic de DHI 2025

Cursele s-au încheiat pentru sezonul acesta. Cum te menții în formă în perioada de off-season? Ieși des la antrenament sau iei o pauză?

De obicei, după sezonul competițional, îmi iau o pauză de aproximativ două până la patru săptămâni. În perioada asta ies la plimbări ușoare cu e-bike-ul și analizez sezonul care s-a încheiat, ca să văd ce pot îmbunătăți pe viitor. După aceea, revin treptat la antrenamentele de fitness și la pregătirea pentru noul sezon. 

Cum arată un antrenament de-al tău? 

În timpul săptămânii am un program destul de bine structurat între fitness și bicicletă. Luni, miercuri și vineri fac antrenamente de fitness — lucrez pe grupe: upper body, lower body și apoi upper & lower body combinat, pentru a menține echilibrul între forță, stabilitate și rezistență.

Marți și joi, dacă vremea nu permite să ies seara după muncă cu e-bike-ul, stau în sala de fitness și fac intervale pe home trainer.

În weekend încerc să stau cât mai mult pe bicicletă, de obicei prin pădure, unde combin porțiuni tehnice, urcări dificile, coborâri și antrenamente de rezistență. Acolo mă simt cel mai bine și pot aplica tot ce lucrez în timpul săptămânii, într-un mediu real de downhill.

Ai un traseu preferat din România sau din afară? Unde simți că te bucuri cel mai mult de pedalat?

Din perspectiva eMTB, îmi place foarte mult să mă dau „acasă”, în masivul Postăvaru. Acolo descopăr mereu trasee noi, naturale, cu un nivel de dificultate ridicat, care îmi oferă provocări interesante de fiecare dată. 

Din perspectiva disciplinei de downhill, pot spune că m-am simțit cel mai bine pe traseul din Maribor, Slovenia. Este un traseu complex, care include toate elementele pe care ți le-ai putea dori — tehnic, rapid și foarte bine construit.

Hai să ne întoarcem puțin în timp. Cum a început povestea ta pe bicicletă?

Totul a început acum aproximativ 15 ani, când părinții mei au decis să îmi cumpere o motocicletă de motocross. Mama însă nu era de acord să particip la competiții, așa că am ales să merg pe enduro, deoarece este o disciplină mai puțin periculoasă.

În timp ce mă antrenam în pădure pe motocicletă împreună cu tatăl meu, am întâlnit doi băieți pasionați de bicicletă, Gabriel Bărăgan și Alexandru Mititean. Ei m-au invitat să ieșim împreună cu bicicleta și, după câteva zile, am acceptat. De atunci s-a declanșat plăcerea mea pentru mountain biking, iar după primul concurs a apărut și latura competitivă. Aceasta m-a adus treptat până în punctul în care mă aflu acum.

Foto: arhiva personală Remus Bonta

De ce Gravity și nu o altă disciplină din ciclism? Ce te-a atras?

Încă de mic copil mi-a plăcut să meșteresc și să repar diverse lucruri, ceea ce m-a atras către partea tehnică a sportului. De exemplu, când mergeam cu motocicleta prin pădure, întâlneam secțiuni tehnice în care trebuia să îți folosești mintea pentru a le parcurge fără să te accidentezi. Aceeași provocare se regăsește și în disciplinele de Gravity. La Gravity, trebuie să alegi cea mai rapidă traiectorie, însă nu este niciodată ușor, iar partea cea mai atrăgătoare pentru mine este tocmai această provocare: să parcurg traseele cele mai dificile și tehnice, combinând viteza cu controlul și precizia.

Ai încercat și partea de Cross Country? Dacă da, cum ți se pare? Consideri că te ajuta să te antrenezi pentru mai multe discipline din MTB?

Până în prezent nu am participat la nicio cursă de cross country, dar sunt conștient că practicarea acestei discipline ajută foarte mult la enduro și eMTB. În eMTB avem probe speciale pe urcare, iar în enduro, între probele speciale, trebuie să pedalezi destul de mult pentru a ajunge la următoarea secțiune — o cursă completă poate avea chiar și până la 2000 de metri diferență de nivel, pe parcursul mai multor probe speciale care durează între 3 și 5 ore. De aceea, antrenamentele specifice de cross country pot contribui semnificativ la îmbunătățirea rezistenței, a tehnicii de pedalare și a controlului pe bicicletă pe trasee variate.

Remus, la Campionatul Național de DHI 2025 Foto: Mihai Stetcu (foto 1) & Tibi Hila (foto 2)

Ce reprezintă pentru tine acest sport, dincolo de rezultate și podiumuri?

Pentru mine, acest sport înseamnă mult mai mult decât podiumuri sau rezultate. Este un stil de viață, un mod prin care mă deconectez complet de la agitația cotidiană și găsesc echilibrul. Tot ce mă înconjoară, de la prieteni până la comunitatea din zona în care trăiesc, gravitează în jurul ciclismului, iar asta face experiența și mai specială. În plus, pentru că este un sport relativ nou și mereu în evoluție, fiecare zi aduce ceva nou de învățat sau de descoperit, ceea ce menține pasiunea vie și mă motivează să continui să cresc.

Cu toții știm că disciplina pe care o practici este destul de periculoasă. Cum te pregătești mental înainte de competiții? 

Da, este o disciplină extrem de expusă accidentărilor, iar pregătirea mentală este esențială. La început, emoțiile mă copleșeau și făceam greșeli, dar am învățat să rămân concentrat și să aplic deviza „slow is smooth, smooth is fast”. Înainte de start simt un amestec de adrenalina și concentrare, știind că fiecare decizie contează. De asemenea, a ști să te rostogolești corect, lucru pe care l-am învățat la cursurile de karate din copilărie, mă ajută să evit accidentările și să abordez traseul cu încredere.

Ai un rider care te-a inspirat la început?

Da, Troy Brosnan m-a inspirat cel mai mult, fiind pentru mine cel mai constant rider. Stilul său și determinarea lui m-au motivat să muncesc constant și să mă perfecționez.

Ce ți-ai propus pentru sezonul următor? Ce crezi că îți mai lipsește din palmares și la ce competiții ai vrea să participi?

Dacă sezonul viitor va fi mai favorabil din punct de vedere financiar, îmi propun să particip la mai multe competiții europene, deoarece acolo simt că pot evolua și am de la cine să învăț. În palmares îmi mai lipsește un titlu de campion european și unul mondial. De asemenea, mi-aș dori să iau parte la o etapă de Cupă Mondială în noul format, care oferă două șanse de calificare.

Ce sfaturi ai da tinerilor care vor să se apuce de Gravity, dar poate încă nu au curajul să o facă?

I-aș sfătui pe cei tineri care vor să înceapă cu Gravity să privească sportul mai întâi ca pe o distracție și să nu sară peste pași. Este ușor să folosești frânele pe o coborâre, dar, atunci când apar dezechilibrări, poate fi dificil pentru începători să se redreseze, ceea ce crește riscul accidentărilor. Răbdarea, exersarea treptată și respectarea tehnicii sunt cheia pentru a progresa în siguranță.

Remus, alături de lotul național la Campionatul Balcanic DHI 2025

Un mesaj de final pentru cei care te susțin?

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mă susțin, din toate punctele de vedere — familiei, prietenilor, sponsorilor, clubului sportiv Rosenau Cycling și tuturor celor care cred în mine. Fiecare mesaj, încurajare sau gest de sprijin îmi amintește de ce iubesc acest sport și mă motivează să mă depășesc în fiecare zi. Sper ca prin ceea ce fac să inspir și alți tineri să-și urmeze pasiunile și să nu renunțe niciodată la visurile lor.