
Luni, 1 decembrie, Federația Română de Ciclism a fost reprezentată la Roma, la evenimentul de lansare a traseului Turului Italiei 2026, precum și la Forumul Internațional „Bike Economy”.
Președintele FRC, Cătălin Sprînceană, a participat alături de Ulisse Gheduzzi, având onoarea de a reprezenta atât Federația, cât și România, în cadrul unuia dintre cele mai importante momente ale ciclismului european. Au avut loc discuții pentru o posibilă „Grande Partenza” din România.
Delegatul FRC a purtat discuții directe cu organizatorii Giro d’Italia în vederea explorării oportunității ca, în viitorul apropiat, România să găzduiască Marea Plecare („Grande Partenza”) a Turului Italiei, urmând exemplele recente ale Bulgariei, Albaniei sau Ungariei.
În acest context, au avut loc întâlniri cu: Urbano Cairo, proprietarul RCS MediaGroup și Paolo Bellino, CEO RCS.
Au avut loc și alte întâlniri cu personalități ale ciclismului internațional. Reprezentanții FRC au discutat, de asemenea, cu: Cordiano Dagnoni, Președintele Federației Italiene de Ciclism, Vincenzo Nibali, una dintre legendele ciclismului mondial, Alessandra Cappellotto, prima campioană mondială la ciclism pe șosea și voce importantă în promovarea egalității de șanse în cadrul UCI.
Aceste discuții au întărit relațiile dintre Federația Română de Ciclism și partenerii internaționali, deschizând noi perspective pentru dezvoltarea ciclismului în România.
Mulțumim Alessandra Capobianco din ITA Italian Trade Agency în România și Ulisse Gheduzzi care au făcut posibil primiri invitație, precum și Ambasadei Italiei, pentru sprijinul constant acordat în toți acești ani.
FRC își exprimă speranța că, în curând, România va avea onoarea de a găzdui „La Grande Partenza del Giro”, un moment istoric pentru ciclismul românesc.

