
Lotul național de pistă a început deja pregătirea pentru un nou sezon competițional. Anul a început pentru ei cu un cantonament de pregătire de câteva zile în Spania, continuând seria evoluțiilor solide la Trofeul Internacional Artur Lopes, competiție desfășurată pe velodromul din Anadia, Portugalia (între 16-17 ianuarie). După o primă zi cu rezultate promițătoare, sportivii români au revenit la start și în cea de-a doua zi de concurs, demonstrând din nou determinare și competitivitate la nivel internațional.
În prima zi a competiției, românii au obținut clasări notabile în proba de Scratch:
-
Cătălina Cătineanu (CSA Steaua București) – locul 10
-
Alin Toader (CS Intersport) – locul 11
-
Mihnea Harasim (CSA Steaua București) – locul 15
-
Daniel Crista (CSM Reșița) – locul 20 la Scratch și locul 15 în proba de Points Race
Evoluțiile constante au continuat și în a doua zi, când sportivii au concurat în proba de Eliminare, obținând următoarele rezultate:
-
Alin Toader (CS Intersport) – locul 10
-
Cătălina Cătineanu (CSA Steaua București) – locul 16
-
Mihnea Harasim (CSA Steaua București) – locul 17
-
Eduard Grosu (ACS No Stress) – locul 17
-
Daniel Crista (CSM Reșița) – locul 23
Performanțele obținute confirmă progresul lotului național de pistă și reprezintă un pas important în pregătirea pentru Campionatele Europene de Pistă, programate să se desfășoare în Turcia, între 1–5 februarie.
Sportivii au fost însoțiți în cantonamentul de pregătire și în competiție de staff-ul tehnic format din Ioan Dobrin și Georgios Georgiadis, care contribuie activ la buna desfășurare a acțiunilor.
Felicitări tuturor sportivilor pentru rezultatele obținute și mult succes în continuare! 👏🚴♂️🚴♀️


