În fiecare an, începutul de sezon vine cu aceeași întrebare: unde mă aflu cu forma fizică după iarnă?
Pentru mulți dintre noi, răspunsul vine odată cu Cupa Primăverii, o serie de concursuri organizate de FRC, dedicată cicliștilor licențiați, din România și din afara țării, gândită exact pentru acest lucru: un prim test, într-un cadru organizat, al nivelului de pregătire acumulat peste iarnă.
Cupa Primăverii nu este despre presiune sau obiective mari, ci despre restartul competițional, despre senzația de cursă și despre reîntâlnirea cu comunitatea.
Trei curse, trei provocări
Ediția din 2026 a inclus trei etape: două de șosea și una de MTB.
Deși pasiunea mea este mountain bike-ul, anul acesta am ajuns să particip doar la etapele de șosea, pentru că MTB-ul meu era încă în service, pregătindu-se pentru sezon. Nu a fost scenariul ideal, dar fiind ciclist licențiat și având oportunitatea de a participa, nu puteam să ratez experiența, mai ales că înscrierea este gratuită pentru sportivii licențiați.

Când o oră pare o eternitate
Pentru mine, obișnuit cu maratoanele MTB, unde ai timp să intri în ritm și să-ți gestionezi efortul pe distanțe lungi, cursele de șosea de la Cupa Primăverii au fost… altă poveste.
Totul este exploziv. Intens. Fără prea mult timp de acomodare.
Prima etapă a fost un adevărat șoc pentru organism: puls maxim peste 170 și viteze care au trecut de 50 km/h. A doua etapă a venit cu o provocare complet diferită: ploaie, frig și bălți adânci pe traseu, adevărate lacuri, unde controlul bicicletei devenea la fel de important ca puterea din picioare.
Rezultatele mele? Să spunem doar că nu au fost memorabile. Dar poate că tocmai asta face Cupa Primăverii atât de valoroasă: te aduce rapid cu picioarele pe pământ și îți arată exact unde ești.
„Antrenamentul de ultim moment”
După prima etapă, ambiția a crescut brusc. Așa că, în stil clasic, am încercat să „îngraș porcul în ajun” și am început să mă antrenez zilnic până la următoarea cursă.
Nu știu dacă am devenit mai rapid, mai ales că a doua etapă s-a desfășurat în condiții complet diferite, dar am observat ceva important: nu am mai avut crampe și am reușit chiar să mai sprintez din când în când. Uneori, progresul nu se vede în clasament, ci în detalii mici care contează pe termen lung.
Din spatele cursei
Un alt aspect special pentru mine a fost faptul că, lucrând în cadrul Federației Române de Ciclism, am fost implicat direct și în organizarea celor trei competiții.
A fost o experiență intensă, cu multă muncă și, inevitabil, cu stres. Dar în același timp, extrem de satisfăcătoare și cu învățăminte pentru viitor. Să vezi un eveniment prinde viață, să contribui la buna desfășurare și apoi să fii și la start, ca participant, îți oferă o perspectivă complet diferită asupra ciclismului.
De ce merită să participi
Cupa Primăverii nu este despre podiumuri, deși acestea există și sunt răsplătite cu medalii și cupe. Este despre experiență, progres și comunitate.
Este genul de concurs care îți arată nivelul real de pregătire , e motivează să continui antrenamentele și te readuce în atmosfera competițională.
Și, poate cel mai important: licența
Participarea la astfel de competiții vine la pachet cu un lucru esențial: licența FRC. Dincolo de accesul la concursuri, licența îți oferă asigurare în caz de accident, aviz medical sportiv si acces la competiții oficiale, într-un cadru organizat și sigur.
Este, practic, primul pas dacă vrei să treci de la „pedalat de plăcere” la experiențe competiționale reale.
Mai particip la Cupa Primăverii?
Cu siguranță, da! Dar data viitoare… poate puțin mai antrenat. Pentru mine, Cupa Primăverii 2026 a fost exact ceea ce trebuie să fie: un început de sezon sincer, uneori dur, dar extrem de util. Genul de experiență care nu te menajează, dar care îți arată clar unde ești și ce mai ai de construit.
Dacă te gândești să participi la curse în acest an sau în viitor, Cupa Primăverii este unul dintre cele mai bune locuri de unde să începi. Fără presiune exagerată, dar cu suficientă intensitate cât să te scoată din zona de confort.
Iar dacă nu ai încă licență, poate că acesta este momentul potrivit să faci pasul. Pentru că, dincolo de beneficii, îți oferă acces la exact genul de experiențe care te fac să revii la start… chiar și atunci când știi că te așteaptă o oră de foc.






