Campionat Național de Pistă și Paraciclism 2026 a avut loc în Plovdiv

Postat de: Andreea Dima

Foto: Dan Mazilu

Federația Română de Ciclism a organizat, în perioada 21-23 septembrie, la Plovdiv, Bulgaria, o nouă ediție a Campionatelor Naționale de Pistă și Paraciclism. Competiția a reunit la start unii dintre cei mai buni cicliști din România, pregătiți să își demonstreze valoarea în probele de viteză, rezistență și strategie oferite de velodrom.

Evenimentul a inclus și în acest an Campionatul Național de Paraciclism pe pistă, reunind în același cadru sportivi legitimați la Federația Română de Ciclism și sportivi paracicliști din cadrul Comitetului Paralimpic Român. Prezența ambelor categorii de sportivi a contribuit la un eveniment complex, dedicat performanței și promovării ciclismului în toate formele sale.

Printre probele la care au participat sportivii în cadrul Campionatelor se enumeră: urmărire pe echipe și individuală, Keirin, ștafetă, Time Trial (contratimp individual), Omnium (care cuprinde proba de eliminare, proba de adițiune pe puncte, proba de Tempo și proba Scratch). Toate acestea sunt axate pe viteză, rezistență și strategie. Fiecare probă are reguli și obiective diferite, unele sunt bazate pe viteză pură, iar altele pe anduranță și strategie.

Cătălin Sprinceană, președintele FRC, a declarat: „Ne bucurăm de prezența celor mai buni rutieri la Campionatul Național de Pistă și Paraciclism, aspect care ne confirmă că această disciplină este foarte importantă în pregătirea lor. Ne dorim ca, în viitorul apropiat, Campionatele Naționale de Pistă să poată reveni în România. Lucrările la Velodromul din Craiova avansează într-un ritm foarte bun și sperăm ca această infrastructură să ne permită să organizăm din nou competiții importante pe teren propriu. Țin să mulțumesc sponsorilor și partenerilor care au făcut posibilă organizarea din acest an și să ne revedem cu bine la ediția din 2027.”

Campionatele Naționale de Pistă și Paraciclism 2026 au reunit, astfel, sportivi din mai multe categorii și au oferit un nou prilej pentru promovarea ciclismului de performanță și a paraciclismului în România.

Rezultatele complete ale Campionatelor Naționale de Pistă și Paraciclism 2026 pot fi consultate pe pagina oficială a Federației Române de Ciclism, în secțiunea Rezultate.

Federația Română de Ciclism mulțumește partenerilor și sponsorilor pentru susținerea evenimentelor și performanțelor obținute: Agenția Națională pentru Sport, Auchan România, Bergenbier fără alcool, Suzuki România, Decathlon România, Garmin România, Campagnolo, GoldNutrition România, 5 to go, Romsilva, Kineto Medical Health.