Foto: Cristian Nistor (COSR)

București, 26 iunie 2023

Comunicat de presă

Vlad Dascălu câștigă aurul la Campionatul European de Mountain Bike XCO (Cross Country), categoria Elite

Duminică, 25 iunie 2023 va rămâne pentru mult timp în istoria ciclismului și a sportului românesc. Vlad Dascălu, tânărul român de 25 de ani a cucerit medalia de aur în cadrul Jocurilor Europene de Mountain Bike Cross Country, printre cele mai importante titluri pe care le poate obține un sportiv în proba de ciclism montan. Competiția s-a desfășurat în sudul Poloniei, în Krynica-Zdroj Hill Park, Cracovia, pe unul dintre cele mai grele și spectaculoase trasee de MTB din lume.

Rezultatul lui Vlad a fost unul spectaculos, încheind competiția după 1h19’41’’, timp cu 14 secunde mai bun decât al elvețianului Lars Forster (medalia de argint) și cu 19 secunde decât al italianului Luca Braidot (medalia de bronz). După această performanță, Vlad obține pentru a doua oară în cariera sa titlul de Campion European, după ce și-a mai asigurat o dată acest rezultat în 2019, la aceeași disciplină, însă la categoria U23, în Brno, Republica Cehă.

Încă de la începutul competiției Vlad s-a aflat printre favoriții la acest titlu. Românul s-a aflat mereu în fruntea cursei alături de cei mai puternici rideri din întreaga lume. A știut să-și dozeze energia și să-și aplice cum trebuie tacticile, pentru ca în ultima parte a cursei să atace și să reușească să pună un ecart îndeajuns de bun pentru a nu fi depășit și pentru a-și asigura medalia de aur.

De câțiva ani, Vlad Dascălu a fost mereu printre protagoniștii mountain bike-ului mondial la categoria sa. În anul 2022, Vlad și-a asigurat podiumul în 5 etape de Cupă Mondială din cadrul aceleiași discipline, și a încheiat sezonul pe locul 8 în clasamentul general mondial. Forma lui crește tot mai mult de la un sezon la altul, iar șansele pentru a-și asigura victorii în etape de Cupă Mondială și Campionate Mondiale sunt tot mai mari.

După finalul cursei, Vlad a declarat într-un interviu luat de organizatori: „Nu mi-aș fi putut imagina o zi mai bună ca aceasta, a fost o cursă perfectă de la început până la sfârșit. În ultimele două ture, când Luca și Lars nu atacau, am făcut eu acest pas și am observat că sunt încă puternic. Am dat totul și când am văzut că s-a făcut un mic ecart între mine și ei, m-am bucurat nespus de victorie, mai ales că este primul Campionat European câștigat la categoria Elite.”

În anul 2024, România va găzdui la Cheile Grădiștei Campionatele Europene de Mountain Bike. Întrebat de acest lucru, Vlad a avut câteva cuvinte de spus: „Da, va fi foarte interesant. Va fi un an important, mai ales că au loc și Jocurile Olimpice de la Paris.”

Vlad Dascălu este originar din satul Buda, comuna Râșca, jud. Suceava, dar locuiește, de mai bine de 15 ani în Spania împreună cu familia sa. În anul 2017, Vlad și-a făcut debutul în Cupele Mondiale la o echipă românească, Dinamo-BikeXpert-Superbet Team, iar în acest moment activează la una dintre cele mai puternice echipe de mountain bike din lume, Trek Factory Racing XC.

În Echipa României din cadrul Jocurilor Europene de la Cracovia s-au numărat și Roberto-Dumitru Burța, Ede-Karoly Molnar și Jozsef-Malnasi Attila ca sportivi, Paulo de la Fuente Perez (Antrenor), Tudor Oprea (Team Manager), Angel Gomez (Mecanic) și Carly Patten (fizioterapeută).

Rezultatele complete pot fi consultate la următorul link – https://results.european-games.org/EG2023/ENG/results/MTB/MTBMXCTRY––––-FNL-000100–.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *