Anul 2023 a fost unul fabulos pentru ciclismul românesc, cu două titluri de Campion European câştigate în doar 4 luni, cu cele 56 de medalii obținute la Campionatele Balcanice, cu locul 5 bifat la un Campionat Mondial, într-o disciplină olimpică, cu o medalie la Jocurile Francofoniei, cu aproximativ 1000 de sportivi licențiați și cu o atenție sporită din partea presei.
Data de 25 iunie 2023 va rămâne pentru mult timp în istoria ciclismului și a sportului românesc. Vlad Dascălu, tânărul român de 25 de ani a cucerit medalia de aur în cadrul Jocurilor Europene de Mountain Bike Cross Country, printre cele mai importante titluri pe care le poate obține un sportiv în proba de ciclism montan. Competiția s-a desfășurat în sudul Poloniei, în Krynica-Zdroj Hill Park, Cracovia, pe unul dintre cele mai grele și spectaculoase trasee de MTB din lume.
Ede Molnar, 27 ani, s-a concentrat anul acesta asupra probei de MTB eliminator după ce anul trecut a obţinut o medalie de bronz tot la Europene, iar munca sa şi-a arătat rapid roadele la Campionatul European din Turcia, în Sakarya unde a urcat de această dată pe prima treaptă a podiumului, câştigând medalia de aur mult râvnită şi totodată cel mai important rezultat din palmaresul său. În acest an, Ede a participat la trei din cele şase etape ale Cupei Mondiale, clasându-se pe locul 27 în ierarhia finală.
Detalierea celor mai bune rezultate obținute în sezonul competițional 2023, în funcție de discipline:
Disciplinele șosea și pistă
- Lotul național de Șosea a reușit să se afirme în cadrul Campionatului Balcanic de Șosea 2023, care a avut loc în Grecia. Sportivii noștri s-au întors acasă cu 7 titluri de campioni balcanici, 4 titluri de vicecampioni și 2 medalii de bronz.
- În perioada 28 iulie – 6 august 2023, România a participat la ediția 2023 a Jocurilor Francofoniei, la Kinshasa, în Republica Democratică Congo. Cătălin Buta a cucerit medalia de bronz după o cursă plină de adrenalină care a însumat 90 km, pe un circuit aproape plat, după o evadare reușită.
- Cristian Răileanu a încheiat pe locul 3 în clasamentul general din Turul Ținutului Secuiesc 2023.
- Lotul național de Pistă a participat și la Campionatele Balcanice de Pistă 2023, care s-au desfășurat în Plovdiv, Bulgaria. La final, sportivii au aduc acasă 3 medalii de aur, 3 medalii de argint și 6 medalii de bronz.
- Un component important al lotului paralimpic, Theo Matican, care a încheiat pe locul 6 în clasamentul mondial al categoriei lui, a participat la numeroase competiții în sezonul 2023 și a adunat multe rezultate importante :
- Locul 4 – Campionatul European
- Locul 1 – Challenge Breton Grand Prix de Pontrieux
- Locul 1 – Trofeul Challenge Breton 3P
- Locul 1 – Cupe Plouay
- Locul 1 – Cupa de la Ploermel
- Locul 5 – Campionatele Europene de Paraciclism 2023, Rotterdam
- Locul 10 – Campionatele Mondiale de Paraciclism 2023, Glasgow
Disciplina MOUNTAIN-BIKE
- Sportivul Vlad DASCALU a câștigat Jocurile Europene și în același timp Campionatul European de Mountain Bike XCO 2023
- Sportivul Vlad DASCALU încheie sezonul 2023 pe locul 8 in clasamentul mondial in proba de CROSS-COUNTRY OLYMPIC (XCO), după mai multe podiumuri in competițiile de Cupa Mondiala (la probele de Cross-country Short Track-XCC si Cross-country Olimpic-XCO) printre care:
- Locul 3 – etapa de Cupa Mondială din Les Gets, Franta
- Locul 4 – etapa de Cupa Mondială din Snowshoe, Canada
- Locul 5 – etapa de Cupa Mondială din Val di Sole, Italia
- Locul 5 – Campionatul Mondial de MTB XCO
- De asemenea, lotul național de mountain bike a participat la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCO, care au avut loc în Câmpulung, jud. Argeș, unde au obținut 6 medalii de aur, 3 medalii de argint și 5 medalii de bronz.
- În cadrul Campionatului European de Mountain Bike CROSS-COUNTRY ELEMINATOR (XCE), Ede-Karoly Molnar a obținut medalia de aur.
- De asemenea, România a găzduit și Campionatul Balcanic de Downhill 2023, în Poiana Brașov. Acolo a participat și lotul național de Downhill care a reușit să obțină două medalii de aur, trei de argint și două de bronz.
La finalul anului 2023, Federația Româna de Ciclism înregistrează:
- 71 de membri afiliați cu drepturi depline şi 49 afiliați provizoriu;
- 920 de sportivi de performanță participanți în sistemele competiționale naționale, la toate categoriile de vârsta, sex şi discipline ale ciclismului (cifra raportată către Direcția Sinteza şi Evaluare Activitate Sportivă);
- Aproximativ 1000 de sportivi licențiați de către FRC, incluzând categoriile Master şi Amatori, 66 de persoane licențiate ca arbitri şi 67 de moto marshall, staff tehnic – 170 persoane.
- Prezență notabilă în topul celor mai vizibile federații, pe tot parcursul sezonului ( loc 4 în lunile iulie şi septembrie)
- Două cursuri de perfecționare a antrenorilor organizate, unde au participat persoane de la Centrul National de Formare și Perfecționare a Antrenorilor (CNFPA) cât şi de la Agenția Națională Anti-Doping (ANAD).
- Pe plan internațional nu au survenit modificări la statutele şi regulamentele internaționale.
Au avut loc 12 Campionate Naționale de:
- Şosea Copii
- 2 probe: contratimp individual şi fond
- 18 cluburi participante
- 10 categorii de competiție
- Şosea
- 2 probe: contratimp individual si fond
- 34 cluburi participante
- 20 categorii de competiție
- Pistă
- 8 probe
- 13 cluburi participante
- 8 categorii de competiție
- Mountain Bike Copii
- 28 de cluburi participante
- 10 categorii de competiție
- Mountain Bike XCE (CROSS-COUNTRY ELEMINATOR)
- 10 cluburi participante
- 3 categorii de concurs
- Mountain Bike XCE Copii (CROSS-COUNTRY ELEMINATOR)
- 11 cluburi participante
- 10 categorii de concurs
- Mountain Bike XCO (CROSS-COUNTRY OLYMPIC)
- 16 de cluburi participante
- 12 categorii de competiție
- Mountain Bike XCM (CROSS-COUNTRY MARATHON)
- 24 cluburi participante
- 8 categorii de competiție
- Mountain Bike XCC (Cross-country Short Track)
- 14 cluburi participante
- 12 categorii de competiție
- Mountain Bike DHI (DOWNHILL)
- 13 cluburi participante
- 8 categorii de concurs
- Trial
- 2 probe
- 5 cluburi participante
- 3 categorii de concurs
- Ciclocros (CX)
- 28 cluburi participante
- 18 categorii de competiție
Președintele FR Ciclism, Cătălin-Alexandru SPRINCEANA a declarat : „Federația Româna de Ciclism a realizat in anul 2023 mai mult decât am sperat!
Sunt bucuros că Federația noastră a reușit să treacă peste aproape toate provocările din acest an și că într-un timp extrem de scurt am avut parte de unele dintre cele mai importante realizări din istoria acesteia.
În doar 7 luni am reușit ceea ce nu îndrăzneam să sperăm. Două titluri europene, peste 50 de medalii care ne poziționează drept cea mai puternică țară din Balcani la ciclism, o medalie la Jocurile Francofoniei, peste 50 de Cupe și Campionate ale României organizate împreună cu cluburile partenere, peste 60 de deplasări ale echipei naționale de ciclism, două Campionate Balcanice organizate şi alte două în pregătire pentru 2024, faptul că am fost tot sezonul în topul celor mai vizibile federații, dar și semnarea unui contract extrem de important pentru viitorul ciclismului românesc, cel pentru găzduirea Campionatului European de Mountain Bike din 2024, sunt reușite de care ar trebui să fim toți mândri și care să ne dea încredere că suntem pe drumul cel bun, deși mai avem enorm de construit.
Încheiem anul cu aceste reușite, dar și cu emoții pentru sezonul care urmează, unul la fel de important în care sperăm să ducem 4 cicliști la Jocurile Olimpice și Paralimpice, de unde să revenim cu cel puțin o medie, un sezon în care suntem datori să organizăm un Campionat European impecabil și în care sperăm să reluăm Turul României.
Mulțumim partenerilor care ne-au oferit toată încrederea și susținerea lor! Mulțumim Agenției Naționale pentru Sport, Auchan România și Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Mulțumim de asemenea și partenerilor noștri tehnici Bellotto, EthicSport, Kineto Medical Health şi partenerului media, Eurosport România.”