Anul acesta Bistrița Bike Marathon are loc pe data de 27 iulie și va găzdui a 3a etapă din Cupa României de Mountain Bike XCM. Competiția oferă participanților trei opțiuni de lungimi pentru traseu: lung, mediu și scurt, distanțele fiind de 69 km, 34 km respectiv 10 km. Organizatorii anunță că tura lungă are o diferență de nivel de 2.075 m, cea medie 900 m, iar tura scurtă 145 m.

La tura lungă startul se ia comun cu tura medie, separându-se la km 13, la primul punct de alimentare. În continuare se coboară pe drum de piatră spre localitatea Satu Nou, unde se face trecerea spre domeniul dealul Negru. Se intră pe celebra Via Transilvanica pentru aproximativ 15 km, drum asfaltat, alternând cu pădure și deal. La km 26 concurenții vor întâlni al doilea punct de alimentare, după care urmează o zonă de coborâre până la intersecția cu drumul ce vine din Cușma.

La km 40 traseul lung se intersectează cu traseul mediu, mai departe fiind comune până la finiș. La km 47 concurentii vor fi întâmpinați de al 3lea punct de alimentare. Mai departe urmează ultima urcare din concurs, apoi coborârea pe traseul special amenajat din zona pârtiei de schi. Spre final se face turul lacului, se trece peste râul Bistrița pe pasarela pietonală, strada Grănicerilor pentru ca la final concurenții să revină la zona de finiș, pe strada General Grigore Bălan, Bistricioarei, Dornei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *