Joi 15 august ora 9:45, are loc startul etapei 2 din Turul României. Întreaga etapă poate fi urmărită în direct pe Digi Sport 2, la TV sau online sau pe pagina noastră de Facebook. Dacă nu poți asista la întreaga cursă, poți urmări rezumatul zilei pe TVR Sport ora 23, de miercuri până duminică sau online pe TVR Sport.

Cu o lungime de 159 km, etapa va porni din Alba Iulia și se va încheia sus în Păltiniș, după ce va trece și prin Sibiu.

În a doua etapă părăsim Alba Iulia, orașul castrului antic roman Apulum, al cetății Alba Carolina și al Unirii Principatelor Române, îndreptându-ne către munții județului Sibiu. Traseul trece prin peisajele superbe din satele sibiene și se termină în stațiunea turistică Păltiniș.

Obiective turistice

Orașul Alba Iulia

Alba Iulia, în slavona veche Bălgrad, este municipiul de reședință al județului Alba, Transilvania și se află în zona de sud-vest a Transilvaniei, pe malul râului Mureș.

În antichitate, pe locul actualei cetăți s-a aflat castrul roman Apulum. Orașul a fost între anii 1541 și 1711 reședința principilor Transilvaniei și astfel capitala politică a Principatului Transilvaniei. Între 1595–1596, sub Sigismund Báthory, respectiv între 1600–1601, sub Mihai Viteazul, a fost reședința conducătorului politic al Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești, aflate în uniune personală. La 1 decembrie 1918 a fost locul de desfășurare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a legitimat popular unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regelui României Mari, Ferdinand I și consoartei regale Maria, moment care a consfințit importanța simbolică a orașului, datorită rolului său de capitală istorică

Stațiunea turistică Păltiniș

Cea mai veche stațiune montană din România, înființată de Societatea Carpatină Transilvania în anul 1894. În plus, este a doua cea mai înaltă stațiune, după Rânca, fiind situată la o altitudine de 1442 de metri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *